Memorandumul pentru organizarea summit-ului NATO din aprilie 2008 de la București a fost semnat, astăzi, de MAE și de reprezentanții NATO, locul principal de desfășurare a evenimentului urmând să fie Palatul Parlamentului, iar numărul de delegați va fi de 3.000.
Subsecretarul de stat în MAE Cătălin Micula, șef al departamentului care se va ocupa organizarea evenimentului, a precizat că documentul semnat este unul tehnic, nu juridic și stă la baza bugetării summit-ului NATO. El a adăugat că în această bugetare intră elementele de securitate, de IT și comunicare, de cazare și protocol, de evenimentele de diplomație publică, precum și cheltuielile de amenajare a unui centru media și elemente de birotică.
Directorul NATO Ministerial Task Force, Berndt A.Goetze, a declarat că a petrecut o săptămână în București pentru a vedea locațiile propuse pentru organizarea evenimentului. El a adăugat că a fost absolut impresionat de clădirea Parlamentului, care fiind atât de mare, va putea găzdui summit-ul NATO fără a se întrerupe și alte activități care au loc în această clădire în mod curent.
Goetze a menționat că traficul în București în acea perioadă va fi restricționat în anumite zone, dar și-a exprimat speranța că organizarea va fi eficientă astfel încât populația să fie cât mai puțin afectată, în activitatea zilnică, de acest eveniment.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro